Marin Gherasim

     Pictorul se naste la 16 decembrie 1937 in orasul Radauti – Bucovina dintr-o familie cu radacini in satul bucovinean. Urmeaza liceul "Eudoxiu Hurmuzachi" din Radauti (1844-1954), dupa care intra ca audient pentru un an la Liceul de Arta din Iasi. In 1956, intra la "Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, la clasa profesorului O. Angheluta, insa, dupa cum insusi artistul marturisea mai tarziu, cel pe care l-a considerat adevaratul deschizator de drumuri a fost Catul Bogdan, pe care il vizita adeseori in atelier. In timpul facultatii, asculta concerte la Ateneu, frecventeaza salile de teatru si continua sa calatoreasca prin Moldova de Nord, unde studiaza si face copii dupa pictura murala. In perioada 1963-1981 este asistent universitar timp de trei ani la "Institutul Pedagogic" de pe langa "Universitatea din Bucuresti". Din 1964 incepe sa publice cronici si eseuri despre arta, aplecandu-se indeosebi asupra artei noastre interbelice si contemporane. In 1966 intra in "Uniunea Artistilor Plastici", iar in 1983 intra ca cercetator la "Institutul de Istoria Artei" din Bucuresti. Din 1991 este profesor de pictura la "Universitatea de Arte Plastice" din Bucuresti. 

Inainte de toate, iata cum pictorul insusi isi defineste arta, poate mai bine decat oricine, pentru ca isi analizeaza demersul din interiorul procesului creator:

"Privind retrospectiv îmi dau seama ca drumul meu a avut o discontinuitate dar si o continuitate secreta, tainica. Am debutat cu o pictura suprarealista în care încercam o imersie în propria mea fiinta secreta, probabil din necesitatea de a ma cunoaste în zone mai tainice ale fiintei mele, dupa care am trecut într-un moment de explozie interioara, de dezmarginire, într-o pictura de tip abstract informal, în care încercam sa exprim direct o atitudine de tip vital. A urmat o reactie de ordonare a acestor energii, o perioada numita a urbanelor, în care încercam un dialog cu acest megalopolis inform si strivitor de personalitate umana. Mai ales ca veneam dintr-un mediu patriarhal, dintr-o Bucovina cu un ritm interior si o spiritualitate pe care n-am mai gasit-o în metropola Bucurestilor si marcat de aceasta dezradacinare a mea si de contactul cu o lume noua, cu energii browniene informe, am construit aceste imagini ale orasului cu un caracter evident critic. Dar nu am ramas multa vreme în aceasta ipostaza si dupa o perioada mai lunga de inactivitate, de reflectie, de introiectare am încercat sa dau o alta replica locului în care traiam, o replica care nu mai tinea de locul în care traiam ci de necesitatea de a construi ceva durabil de natura spirituala. Prin anii 70 am început sa lucrez seria de porti, de abside, de tronuri, de potire, de pomelnice. Acesta este parcursul sinuos dar privind retrospectiv consider ca a fost un purgatoriu, ca a trebuit sa trec prin lucrurile acestea pentru ca sa ma edific în privinta a ceea ce sînt si asupra a ceea ce aveam de spus, de transmis[1].

Nascuta la confluenta unor influente variate, arta lui Marin Gherasim se diferentiaza totusi de ceea ce am numi incadrare intr-un stil, ajungand sa se cristalizeze incetul cu incetul intr-o experienta proprie pictorului, mai intai interiorizata, abia mai apoi exteriorizata. Cum el insusi spunea, perioada cautarilor l-a condus spre o cunoastere de sine, spre o sondare " a propriei lui finite secrete", pentru ca arta este un "purgatoriu", o etapa spre acel "mai mult". Marin Gherasim se defineste lent, dar constant.

Putem remarca inca de la inceputul creatiei sale nevoia de a se legitima si teoretic, de a explica, printr-un al doilea filtru, demersul sau, de "a se comunica pe sine". Astfel, "Jurnalul de atelier" (perioada 1967 – 2003) cuprinde gandurile sale despre arta, modul in care acesta priveste procesul creator, toate incarcate de sens filozofic, ce arata inclinatia sa filologica. Totusi, in centrul cautarilor sale ramane domeniul picturii, dimensiunea teoretica venind in completarea procesului artistic. "Este bine să subliniem acest aspect, pentru că întregul volum arată zbaterile intelectuale ale creatorului, nu problemele metodologice, filosofice etc. ale unui teoretician al artei." ( Adrian Nita, "Arta care seduce se duce").

In volumul "A patra dimensiune", aparut in 2003 si reeditat in 2006, alaturi de "Jurnalul de atelier", sunt publicate o serie de studii de teorie a artei, scrise in anii in care este cercetator la "Institutul de Istoria Artei". Printre ele, intalnim iarasi articole cu trimitere la opera sa proprie, in care incearca sa traduca in cuvinte ideile care stau la baza lucrarilor sale. Codificate, putem observa in pictura sa o serie de leit-motive care il preocupa inca din anii 60`, care isi gasesc ecouri si in perioada de dupa 2000. Motive recurente precum absida, tronul, potirul, dar si dimensiunea citadina, reprezentata de forfota orasului, ii provoaca o dorinta de a continua redimensionand tema, pana la nevoia de sintetizare, de purificare de organic, de esentializare, cum el insusi declara in "Jurnal", parand sa spuna mereu "less is more".Aceste motive le intalnim in forma scrisa in "Jurnal":" Jurnalul de atelier mărturiseşte, de la prima pagină pînă la ultima, o reală obsesie pentru adevăr. (…). În pictură nu caut atît rafinamentul, cît expresia adevărată, adevărul meu interior. Expresia este uneori aspră, dar mă recunosc în ea. Aflarea adevărului propriu nu este o întreprindere uşoară. Orice cădere în hedonism şi calofilie te îndepărtează de miezul adevărat al fiinţei tale“ (10 decembrie 2002; p. 278). Iar acest adevar nu poate fi descoperit decat prin tensiunea interioara, creatia avand astfel ca scop final moralitatea. „Lipsa de caracter viciaza insusi talentul. Nici nu stiu de fapt ce inseamna talentul la un om de nimic. Nu-mi pot imagina un Van Gogh lipsit de caracter, un Rembrand poltron, un Ion Andreescu perfid...“ (octombrie 1989).

Desi "Jurnalul" este scris pe parcursul mai multor ani, observam paradigme care il preocupa constant pe pictor inca de la inceputul experientelor sale, probleme care traverseaza ca un fir rosu ansamblul scrierilor. Sunt reflectii despre rolul artistului in societate, relatia dintre el si actul creator, etapele prin care se trece pana la epurarea de "obiectualism", legatura stransa cu spiritualitatea si desprinderea de un figurativ fortat, forta vitala a sugestiei mai presus decat fenomenologia. Am desprins din textul propriu-zis cateva fraze care mi s-au parut a fi semnificative pentru procesul de decantare la nivel ideatic-analitic-introvertit:

ARTA – ARTISTUL 

28 I 2003 – Impartirea artei si a artistilor, a scriitorilor pe "decade" este artificiala si irelevanta. Are ceva mecanic si eludeaza complexitatea, caracterul "etajat", polifonic al unui moment cultural.

Februarie 2003 – O parafraza si un gand pentru artistul excesiv teoretic si (mult) prea lucid: "Doamne, iarta-l ca (prea) stie ce face".

10 III 2003 - "Regasim in toate aceste procese ale spiritului ceea ce ghicise demult Heraclit din Efes: Orice lucru tinde catre contrariul sau. Orice artist stie asta, caci procesul respective e vizibil nu numai in scolile opuse ca program, ci si in sufletul aceluiasi artist de-a lungul vietii sale, viata osciland intre "romantic" si "clasic", cu alte cuvinte intre o exaltare a propriului ego, urmata de o exaltare a elementului constructiv, clasic, structurat. Este o eterna dialectica existentiala intre pasiune si ordine, intre patos si etos, intre dionisiac si apolinic."

2 I 2003 – Conditia artistului. Luca, 14, 18: "Caci cine dintre voi vrand sa zideasca un turn nu sta mai intai si-si face socoteala cheltuielii, daca are cu ce sa-l ispraveasca".(…).

Observatie: Artistul isi ridica "turnul" sau indiferent de dificultati, de oprelisti, chiar daca are (pre)sentimentul ca nu-l va putea ridica! El se supune constient ridicolului si chiar oprobriului. Important nu este daca edifici (pana la capat) turnul, ci daca ai forta si convingerea interioara, necesitatea imperioasa de a incepe construirea "turnului". Artistul "ii va parasi pe tatal sau si pe mama sa" si va incerca sa construiasca turnul

chiar daca aceasta este o pura iluzie, o fantasma.

[1]"De vorba cu pictorul Marin Gherasim", interviu de Calin Stegean, Steaua, nr.6/2005. Romania culturala

sursa foto: http://sites.google.com/site/laurentiudrag/cuvantul