Umbre penumbre, imi crapa capul imi crapa teasta si cresc din ea flori. Ia iarba si miroase-o, ia capul si pune-l pe o piatra si pisca fericirea. In unul din noi se aseaza o flacara si se stinge incet nemurirea nu curge in mine nu curge in tine curge in noi. Fereastra pe care o deschidem patrunde in lumina celorlalti si ceilalti bareaza lumina o lacrima pumnalul si frunzele vestejite. Ding dong si bate la usa o pasare albastra. O intrebi ce e cu ea si ea iti reproseaza ca esti nebun si te face Sfantul Lazar. Nu se mai poate trai de atata necugetare nu mai ai loc de vise si de caldura si plange vantul in funingine de ce te-ai dus de ce ne-am dus de ce v-ati intors nu puteati ramane acolo? Imi tai o mana si arunc cu ea spre tine imi prinzi mana ma prinzi de mana te amuza faptul si un ochi iti plange si unul iti rade si fata mea se rideaza si se trece, dar eu intineresc in sufletul deceniului, o candela arde constant. Nu plange nu rade! Doar taci caci tacerea nu e asemenea muteniei, e asemenea materiei. Un despot un rege un ce vei fi, un rege un despot un dictator, cruzimea macina marunt ca sarea, si iconostasul a inceput sa putrezeasca deznadejdie mirare si un freamat prelung un oftat incordat de ce nu te controlezi controleaza-te si uita-te in negura ochilor mei inchisi si vezi in ei sederea firelor de iarba unele langa altele ca niste soldati de plumb. Amurgul si vantul si iedera se catara pe plamanii mei dar tie nu ti se face sete de mine, ci doar sorbi cate putin numai cand ai chef pentru ca nu stii sa inghiti venin decat in doze mici. Ai crescut din fii ai luminii, dar numai noi avem urechi sa auzim gemetele lor de durere. Ne-am lansat pe lume ca niste gloante care nu percuteaza, ca niste gloante oarbe se izbesc de pereti dar se izbesc degeaba si pier. Nu fierbe fericirea pentru ca nu exista reteta pentru fiertura de fericire nu ne e dat leaganul a murit de mult, s-a desurubat ca un macrame in amaraciune dar o raza te-a impins in adancul viscerelor tale sa simti si in sfarsit simti ceea ce nu s-a mai vazut ceva fantastic, un fluture al Paradisului pentru ca lumea zace in noi. In zilele in care o duceam bine tu te temeai de mine si te temeai de frica si te temeai de teama osandei dar ca sa vezi ca nu te-am osandit ci te-am salvat chiar daca te-am crucificat pentru ca nu vei mai fi la fel inca din ziua dinaintea nasterii tale. Noi nu traim in faradelege. Noua ne place aici pentru ca asa ne e dat sa ne crestam carnea reciproc usturatoare si dulce fiinta credeai ca ai scapat dar si tie stiu ca iti place e un legamant un tacut legamant ce ne va impreuna intotdeauna ca un
maracine imperfect legatura e abominabila si doare pentru ca asa e noi ne am hotarat in ziua aia si noaptea ne-a pecetluit inchinaciunea cu un juramant de foc. Vinde-mi minciuni stiu ca ai vrea si nu ai vrea totodata suferinta nu straluceste decat la lumina lunii si atunci ne transformam in lunatici si instincte ies la iveala in noi si in nourii in care ne cataram ori de cate ori vrem cand Sfantul Petru ne deschide usa si ne da pe ea afara. Cearta cu zeii trezeste in noi dorinte si nici o remuscare doar cateva regrete fugitive deschizi alta usa cu cheia si nici ca ne pasa sau nici ca ne va pasa vreodata daca ninge sau nu dinspre apus. Pentru ca rasaritul e in noi si primavara si vara si
toamna si iarna. (ktliness blog)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu